Hossu: Creșterea salariului minim este insuficientă, în contextul introducerii accizei la carburant

Hossu: Creșterea salariului minim este insuficientă, în contextul introducerii accizei la carburant
Publicat: 05/11/2013, 19:21
Actualizat: 30/07/2014, 16:33

Președintele Confederației Naționale Sindicale (CNS) „Cartel Alfa” a spus că, dintr-un anumit punct de vedere, suține creștere salariului minim, dar aceasta este insuficientă, ceea ce arată că nu se dorește eliminarea fraudei fiscale și încă se întreține indirect o cheltuială suplimentară de asistență socială către persoanele active.

Liderul sindical a arătat că majorarea salariului minim este insuficientă în contextul introducerii unei accize de șapte eurocenți la litrul de carburant, fie benzină, fie motorină.

„Creșterea benzinei este estimată la 10 la sută. Prețul de combustibil majorat cu 10 la sută va da inflație suplimentară de 4 – 5 la sută pe medie, iar creșterea salariului nu este suficientă. Prin mecanismele existente, nu se face decât o aglomereare a salariilor pe salariul minim pe economie și acest lucru nu arată decât că piața gri și cea neagră funcționează”, a mai spus președintele „Cartel Alfa”.

Legat de propunerea de extindere a bazei de impozitare, Hossu consideră că ar trebui făcută o revizuiere integrală a acesteia pentru că s-a ajuns la derapaje.

„Spre exemplu, vezi impozitarea pentru închirierea locuinței, măsură care creează discriminare între diferiți cetățeni. Impozitează nejustificat, avantajându-i pe cei cu venituri mari. Cei cu mai multe venituri mici trebuie să plătească mai mult, deși depășesc plafonul maximal, de cinci ori venitul mediu”, a declarat președintele CNS „Cartel Alfa”.

Totodată, Bogdan Hossu consideră că reducerea CAS nu ar trebui aplicată doar angajatorului, ci și angajaților.

„Încă o dată, am constatat că, deși contribuțiile sunt ale angajatorilor și ale angajaților, se dă impresia că, de fapt, cei 60 la sută fiscalitate pe locul de muncă e numai obligația angajatorilor, ceea ce este fals. (…) Prin reducerea CAS doar la angajator se dezechilibrează sistemul. Această reducere fiscală unilaterală și în domeniul de asigurări sociale va pune cu atât mai mult sub semnul întrebării capacitatea sistemului de pensii de a face față necesarului”, a mai spus Hossu.

În ce privește majorarea pensiilor, liderul sindical precizează că aceasta este o obligație legală, nu o opțiune. El atrage însă atenția că transferul de la pilonul I la pilonul II nu face decât să subțieze pilonul I iar efectul va fi negativ pe termen mediu.

Bogdan Hossu a vorbit și despre privatizări, arătând că acestea se pot face, însă impresia sindicatelor este că se dorește doar obținerea imediată a unor bani pentru a se acoperi deficitul la bugetul de stat.

„Vânzarea unor instituții profitabile, cum sunt întreprinderile din domeniul energiei, nu fac decât să vindem rapid din nevoia de bani pe care Guvernul o are și nu prezintă nicio îmbunătățire a luptei împotriva fraudei fiscale”, a explicat Hossu.

Salariul minim brut va fi majorat anul viitor în două etape, respectiv de la 800 lei, în prezent, la 850 de lei începând cu 1 ianuarie și la 900 lei de la 1 iulie, urmând să fie operate și creșteri salariale individuale, dar nu pentru toți bugetarii, ci țintit pe profesori debutanți și medici rezidenți, a anunțat premierul Victor Ponta luni seară, la finalul discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional.

Premierul a mai anunțat că nivelul contribuțiilor de asigurări sociale (CAS) va fi redus cu 5 puncte procentuale din al doilea semestru al anului viitor, dacă Guvernul va identifica până la 1 iulie toate resursele care să permită compensarea integrală a efectelor acestei măsuri.

Guvernul va introduce o acciză de 7 eurocenți la litrul de carburant, fie benzină, fie motorină, banii astfel colectați urmând să fie vărsați într-un fond special destinat investițiilor în infrastructura rutieră, a mai anunțat Ponta.

Executivul va introduce și plata impozitului pe proprietate pentru construcțiile speciale exceptate până în prezent, a anunțat premierul Victor Ponta, iar ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a confirmat că nu s-au mai făcut derogări, deci vor fi taxate rețelele electrice, eoliene și hidrologice.

Chițoiu a adăugat că pentru piscină cu destinație comericală va fi plătit de asemenea un impozit.

Întrebat de presă dacă impozitul va fi aplicat și pe parcări și piscine, ministrul a răspuns: „Dacă au personele juridice, da”.

Măsura a fost anunțată încă de săptămâna trecută de agenția MEDIAFAX.

Construcțiile speciale sunt acele construcții care nu sunt realizate sub forma de incintă sau care sunt realizate sub forma de incintă, dar nu sunt destinate desfășurării unei activități.

Sunt considerate constructii speciale sonde de țiței, gaze, sare, platforme de foraj marin, centrale hidroelectrice, termoelectrice, nuclearoelectrice, stații de transformare și de conexiuni, precum și clădirile și construcțiile speciale anexe ale acestora, posturi de transformare, rețele aeriene de transport și distribuție a energiei electrice și stâlpii aferenți acestora, cabluri subterane de transport, instalații electrice.

Tot în această categori intră și canalizări și rețele de telecomunicații subterane și aeriene, căi de rulare, de incintă sau exterioare, galerii subterane, planuri înclinate subterane și rampe de puț, puțuri de mină, coșuri de fum, turnuri de racire, baraje și construcții accesorii, diguri, construcții-anexe, de imbunatatiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele și stațiile de pompare aferente canalelor, poduri, viaducte, apeducte și tuneluri, rețele și conducte pentru transportul sau distribuția apei, produselor petroliere, gazelor și lichidelor industriale, rețele și conducte de termoficare și rețele de canalizare, terasamente, platforme betonate, împrejmuiri, instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Kevin Spacey a cedat și a izbucnit în lacrimi la TV, când a fost...
Mesajul ilar scris de o angajată pe caserola din frigiderul de la muncă: „Nu-mi mâncați...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Ultimele imagini cu Anca Molnar în viață! Filmare cutremurătoare de la spital, la scurt timp...
Răsturnare de situație! Ce se întâmplă cu voturile de la sectorul 1
Un bucureștean a fost OBLIGAT să plătească bacșiș, într-un local din Centrul Vechi. I-a venit...
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl...
Un britanic a rămas fără 30.000 de euro într-o singură noapte în Centrul Vechi. Cum...
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Un cunoscut manelist a urcat pe scenă alături de trupa Coldplay. Momentul artistic a fost...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Nemții au pus mâna pe noul DUSTER 2024 și l-au tunat. Modificările sunt notabile -...
Diana Şoşoacă a mers după "victoria" de la Europarlamentare la ambasada Rusiei. La eveniment a...
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Ordin obligatoriu peste tot în Europa. Se aplică începând cu 4 iulie
Un nou drum expres. Cea mai bună veste pentru șoferi
Imagini tulburătoare de la priveghiul make-up artistului Anca Molnar. Gestul neobișnuit făcut la căpătâiul regretatei...
Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele...
Roberta, discuție cu Bogdan despre Antoni și Rebecca. De ce nu crede în relația lor....
Cum a petrecut Loredana Groza de ziua ei de naștere? Artista a făcut senzație: ”Mă...
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
Cercetătorii au descoperit o autostradă a insectelor în Pirinei. O adevărată minune a naturii
×